Servicii de urgenta de prespitaliceasca

Servicii de urgenţă de prespitalicească şi transport sanitar. In 2013 s-au achizitionat doua noi ambulante dotate ultramodern, echipate cu tot necesarul conform reglementarilor.

Ambulanta ce urmeaza sa efectueze acest serviciu  este autorizata si  dotata ultramodern in conformitte cu legislatia in vigoare, respectiv:

– Sistem de imobilizare si transport al pacientului;
– Aparatura resuscitare;
– Aparatura de monitorizare –defibrilare –evalauare-administrare medicamente/solutii;
– Materiale sanitare, medicamente si solutii;
– Materiale si dispozitive  auxiliare;
– Aparate pentru comunicatii si avertizare.

În cadrul acestui serviciu , conform solicitărilor, SC MEDSERV MIN SA va asigura:

1. Acordarea asistenţei medicale de urgenţă în fază  prespitalicească la locul accidentului sau cît mai aproape de locul de producere al acestuia, începând cu acordarea  primului ajutor calificat şi completându-se, unde este cazul, cu asistenţă medicală avansată de urgenţă până la predarea pacientului la structurile de primire urgenţe.
2. Dotarea autosanitarelor este in conformitate cu Ordinul 1092/2006 privind stabilirea componentelor si atributiilor echipelor publice de interventie pe diverse niveluri in faza prespitaliceasca, iar autorizarea este  in conformitate cu OMS 1519/2009, respectiv Autorizatia Ministerului Sanatatii nr.1ce atesta SC MEDSERV MIN SA  ca furnizor al serviciilor de urgenta prespitaliceasca si transport sanitar incepand cu 07.06.2013.
3. Deplasarea la locul solicitării se va face în timpul cel mai scurt, folosindu-se mijloace specifice de avertizare vizuală şi sonoră.
4. Urgenţele medicale vor fi stabilizate, monitorizate şi transportate în condiţii de siguranţă, la cea mai apropiată unitate de primire urgenţe  sau la cel mai apropiat compartiment de primire urgenţe cu competenţe în rezolvarea respectivelor cazuri, cu anunţarea în prealabil a sosirii şi gravităţii cazului.
5. Transportul sanitar însoţit de cadru medical către instituţii medicale de specialitate în scop diagnostic sau terapeutic.
6. Serviciul de transport  medicalizat va fi asigurat în toate locaţiile, in conditiile si specificatiile solicitate de achizitor in tara sau strainatate.

Servicii de asistenta de medicina muncii

Furnizam servicii de asistenta de medicina muncii şi efectuarea controlului medical periodic. Detinem aparatura moderna specifica medicinii muncii si ne deplasam la sediile firmelor interesate.

Doua echipe de profesioniști sunt la dispoziție, la orice solicitare referitoare la servicii complete de medicina muncii și consiliere pentru servicii de medicina muncii efectuate tuturor angajaților dumneavoastră în conformitate cu legislația în vigoare.

Serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea permanentă  şi promovarea stării de sănătate a angajaţilor dumneavoastra sunt:

– examenul medical la angajarea în muncă;
– examenul medical de adaptare la locul de muncă;
– controlul medical periodic;
– examenul medical la reluarea activităţii.

Serviciile medicale profilactice sunt acele servicii care preîntâmpină îmbolnăvirile şi prezervă starea de sănătate a omului.

Cu noi beneficiati de controale medicale periodice pentru evaluarea sanatatii angajatilor efectuate cu seriozitate si profesionalism, reusind preventia anumitor afectiuni inca de la inceputul apartiei lor.

Medicul de medicina muncii va fi la dispozitia firmei dumneavoastra si se va ocupa de efectuarea controalelor medicale ale tuturor angajatilor , participa la sedintele Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă (CSSM) la nivelul firmei dumneavoastra, intocmind rapoarte privind analiza starii de sanatate in conformitate cu reglementarile in vigoare.

Efectuam examinari complete de medicina muncii care sunt necesare pentru:

– Obținerea fișei de aptitudine în vederea angajării, controlului medical periodic, reluarea muncii pentru toate categoriile de angajați,
– Obținerea de adeverințe pentru diferite concursuri, cursuri de specialitate, adeverințe de șomaj,
– Avem posibilitatea deplasării echipei pe teren atât pentru efectuarea controlului periodic cât și în vederea angajării cu posibilitatea efectuării pe teren a tuturor analizelor necesare (incluzând recoltări de sânge și examinări psihologice).
– Efectuăm  consiliere medicala pentru diferite probleme legate de angajații dumneavoastră sau îndrumări cu privire la legistația în vigoare.

Servicii ce pot fi solicitate la pachet sau detaliat:

a) examen clinic general (examenul  clinic va cuprinde examenul  tegumentelor , al mucoaselor,  al  ţesutului   celular  subcutanat,  al  sistemului  ganglionar, cu atenţie deosebită  pe  aparatul  locomotor  şi respirator, aparatul cardiovascular, măsurarea tensiunii arteriale şi a pulsului, examenul aparatului digestiv, aparatului urogenital,  sistem endocrin, probe vestibulare şi de echilibru – sub directa implicare a medicului de medicina muncii,
b) efectuare câmp vizual, acuitate vizuală, simţ cromatic (viziotest şi câmp vizual cu interpretare);
c) Audiogramă tip-modul aerian sau osos cu interpretare;
d) P.F.V. (probe funcţionale ventilatorii);
e) EKG (electrocardiogramă cu interpretare),
f)  R.P.S (radiografie pulmonara standard);
g) glicemie;
h) examen psihologic;
i)  analize de laborator –TGO, GPT, GGT,Creatinina serica, HLG, GAMA GT, HBS, HVC, HVA, VDRL,  hemograma completa inclusiv numar de trombocite şi indici eritrocitari, creatininemie, urobilinogen, grupa sanguină, examen sumar de urina, etc
j) probe vestibulare şi probe de echilibru,
k) examen radiologie coloana (la indicaţia medicului de medicina muncii, dacă e cazul, după analiza factorilor specifici profesionali),
– confirmarea sau infirmarea aptitudinilor de muncă prin incheierea şi eliberarea fişei de aptitudine

Incheierea dosarelor medicale prin concluzii si fise de aptitudine e asigurata de medicul specialist de medicina muncii angajat in cadrul SC MEDSERV MIN SA care, prin servicii specializate confirma sau infirma aptitudinea in munca pentru profesia si locul de munca unde angajatii examinati isi desfasoara activitatea, contribuie la prevenirea, depistarea, dispensarizarea bolilor profesionale si a bolilor legate de profesie, precum si mentinerea sanatatii si a capacitatii de munca a lucratorilor.

– Dosar medical complet  pentru angajare- inclusiv fisa de aptitudine

Prin aceste servicii medicale dorim sa fim alaturi in efortul dumneavoastra de a asigura angajatilor dvs. cele mai bune conditii de desfasurare a activitatii, prin monitorizarea si mentinerea starii de sanatate la un nivel optim, la costuri fara concurenta.

Servicii de asistenta medicala

Asistenta medicală continuă si de urgenţă cu personal bine pregatit – medici si asistenti medicali la nivelul cabinetelor medicale in program normal de desfăşurare a activităţii subunităţilor miniere.

Servicii de recuperare medicala, kinetoterapie

Vino cu un bilet de trimitere de la medicul tau de familie sau de la medicul specialist si vei beneficia de o evaluare gratuita si elaborarea planului de proceduri de recuperare realizate de catre kinetoterapeutul societatii.

Cabinetul medical este amplasat la etajul I al SC MEDSERV MIN SA si respecta cele mai inalte standarde medicale actuale in ceea ce priveste metodele de tratament de reabilitare medicala (kinetoterapie, fizioterapie, masaj si reflexoterapie).

Asistenta medicală continuă si de urgenţă cu personal bine pregatit – medici si asistenti medicali la nivelul cabinetelor medicale in program normal de desfăşurare a activităţii subunităţilor miniere.

In acest context, in urma consultului efectuat se configureaza programe de recuperare pentru pacientii cu diferite patologii de tipul:
• suferinte reumatologice, atat de tip cronic degenerative (articular si periarticular), cat si cronic inflamator
• suferinte neurologice (de tip central si periferic)
• afectiuni ortopedice si sechele posttraumatice
• situatii complexe de polipatologie cu consecinte disfunctionale importante locomotor.

KINETOTERAPIA

Kinetoterapia este terapia care urmareste refacerea unor functii diminuate sau cresterea nivelului functional in diverse afectiuni, prin miscare, efectuate in programe de recuperare-reabilitare medicala.

Obiectivele de baza ale kinetoterapiei sunt: corectarea posturii si aliniamentului segmentelor corpului, cresterea de forta si rezistenta musculara, reeducarea echilibrului si coordonarii si antrenamentul la efort.

Kinetoterapia reprezinta forma principala de recuperare in multe afectiuni cum ar fi sechele dupa accidental vascular cerebral, tulburarile de statica vertebrala (cifoze, scolioze, scolioze, hiperlordoze), sechele dupa fracturi s.a.

SC MEDSERV MIN dispune de o sala spatioasa de kinetoterapie, dotata cu echipamentele necesare pentru recuperarea activa sau pasiva a membrelor superioare si inferioare, dispozitive pentru reeducarea mersului si a echilibrului, aparate de elogatie lombara si cervicala. Programele de kinetoterapie sunt individualizate si executate sub supravegherea specialistului kinetoterapeut. Tot aici puteti gasi programe de kinetoterapie.

Aceste genuri de terapie sunt recomandate tuturor categoriilor de varsta si pot fi utile in paralel cu tratamentul medicamentos sau proceduri de terapie prin lumina polarizata, mono sau cromoterapie cu Bioptron Medall- proceduri garantate in vindecari miraculoase.

MASAJUL

Reprezinta o grupare sistematica si stiintifica de manipulari executate manual asupra tegumentului, avand efecte mecanice directe si reflexe.

Printre actiunile biologice se numara imbunatatirea circulatiei si nutritiei tesuturilor, indepartarea edemului de staza, reducerea spasticitatii, a contracturii musculare si atenuarea durerii.

In Cabinetul de Recuperare se efectueaza masaj clasic, masajul tesutului conjunctiv,  masaj de relaxare, reflexoterapie. Oferim si masaj specializat, cu prescriptie medicala, pentru femei insarcinate si copii de orice varsta.

Masajul este recomandat in nevralgii, neuromialgii inclusiv de  origine psihogena, miozite, celulite, nevroze, nevrite, retractii musculotendinoase, hipotrofii si atrofii musculare de diverse cauze, staze venoase si limfatice, afectari psihologice de diverse cauze (nevroza astenica, tetanii, distonii neurovegetative), afectiuni dismetabolice (obezitate, guta), tratament de intretinere si stimulare a musculaturii etc.

REFLEXOTERAPIA

Este o metoda complementara ce consta intr-o tehnica speciala de masaj digital la nivelul mainilor, dar in special la nivelul picioarelor si se bazeaza pe relatia dintre anumite zone cutanate si activitatea aparatelor si sistemelor organismului uman. Prin reflexoterapie se faciliteaza circulatia sanguina si transportul toxinelor spre organele de eliminare sau detoxifiere.
Este utila in ameliorarea multor afectiuni: oboseala cronica, obezitate, afectiuni ale coloanei, stres si anxietate, afectiuni hepato-biliare etc.